Nevoia de siguranta...

Unii trec usor peste nevoile fiziologice (nu cele dupa ce ati mancat ci cele de a face un ban ca sa traiesti la limita existentei), dar mai greu le este sa treaca la treapta urmatoare a nevoilor clasificate de Maslow si anume nevoia de siguranta... pentru a ajunge la aceasta, unii au nevoie de ajutorul nostru...

Tu ce parere ai?

Familia V.T. este una din multe familii care se confrunta cu astfel de probleme... Am cunoscut aceasta familie prin intermediul altei familii care este sub grija mea sau mai mult spuns sub ocrotirea lui Dumnezeu, pentru ca El face aceste lucrari prin mine...

La Bontida este situata aceasta casa, casa apartine unui tanar care a primit-o mostenire si este unicul loc unde sa isi poata pune capul si sa se fereasca de ploi si alte cele date de natura. Este o casa ce dateaza din anii 1900 si a fost facuta din caramizi de pamant si zidite intre ele tot cu pamant... un fel de lut.

Problema cea mai mare este ca aceasta casa a avut 2 camere si una din camere a cazut, materialul video arata o gramada de pamant adunat langa casa si acea gramada de pamant erau bucatile de caramida de la camera cazuta, puteti vede cum si cealalta camera care inca se mai tine este in primejdie de a cadea, peretele cu usa se vede destul de fisurat si plafonul casei este in bataia vantului, ploilor, pt ca nu este destul de acoperit...

Se poate vedea exact situatia exacta a casei din imaginile de mai jos, peretele fisurat este in dreapta si este si intrarea in casa.

Doamna din imagine este viitoare sotie a tanarului/proprietarului casei si in luna ianuarie vor avea un bebelas.

Acum se construieste in locul unde a fost camera a doua care a cazut, se construieste una noua si mai bine intarita, caramizile ce le vedeti sunt caramizi adunate in timp de catre tanarul si viitorul tatic, si au fost aduse la Bontida de catre un prieten care este sofer pe duba... Multumim pe aceasta cale acestui sofer si fiecarui participant la aceasta constructie...

Pana in prezent s-a turnat o temelie pe care sa se paota ridica peretii viitoarei case...

Daca vrei sa contribui la aceasta constructie, te rog sa ma contactezi si impreuna putem face aceasta familie fericita...

Este nevoie, inca, de ciment, grinzi si polistiren...

Doamne-ajuta!...

INIMA

Se povesteşte că într-o zi, un tânăr s-a oprit în centrul unui mare oraş şi a început să le spună trecătorilor că are cea mai frumoasă inimă din lume. Nu după mult timp, s-a strâns în jurul lui o mulţime de oameni care îi admirau inima. Era într-adevăr perfectă! Toţi au căzut de acord că are cea mai frumoasă inimă pe care au văzut-o vreodată…
Tânărul era foarte mândru de inima lui şi nu contenea să se laude singur cu ea. Deodată, de mulţime s-a apropiat un bătrânel. Cu glas liniştit, el a rostit ca pentru sine:
- Şi totuşi, perfecţiunea inimii lui nu se compară cu frumuseţea inimii mele!
Oamenii au început să-şi întoarcă privirile către inima bătrânelului. Până şi tânărul a fost curios să vadă inima ce îndrăznea să se compare cu inima lui. Era o inimă puternică, ale cărei bătăi ritmate se auzeau până departe. Dar era plină de cicatrice şi erau locuri unde bucăţi din ea fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucăţile străine şi inima bătrânului fiind sinuoase, chiar colţuroase pe alocuri. Ba, mai mult, din loc în loc lipseau bucăţi întregi, lăsând să se vadă răni largi deschise, încă sângerânde.
-Cum poate spune că are o inimă mai frumoasă? îşi şopteau uimiţi oamenii.
-Cred că glumeşti, spuse tânărul după ce a examinat atent inima bătrânului. Priveşte la inima mea, este perfectă! Pe când a ta este toată o rană, numai lacrimi şi durere.
-Da, a spus blând bătrânul. Inima ta arată perfect, dar nu mi-aş schimba niciodată inima cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezintă o persoană căreia i-am dăruit dragostea mea : rup o bucată din inima mea şi i-o dau omului de lângă mine, care adesea îmi dă în schimb o bucată din inima lui, ce se potriveşte în locul rămas gol în inima mea. Dar pentru că bucăţile nu sunt măsurate la milimetru, rămân margini colţuroase pe care eu le preţuiesc nespus de mult, deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împărtăşit-o cu cel de lângă mine. Uneori am dăruit bucăţi din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici măcar o bucăţică din inima lor… Acestea sunt rănile deschise din inima mea, pentru că a-i iubi pe cei din jurul tău implică întotdeauna un oarecare risc. Şi deşi aceste răni sângerează încă şi mă dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am până şi pentru aceşti oameni. Cine ştie, s-ar putea ca într-o zi să se întoarcă la mine şi să-mi umple locurile goale cu bucăţi din inimile lor…
Înţelegi acum, dragul meu, care este adevărata frumuseţe a inimii? a încheiat cu glas domol şi zâmbet cald bătrânelul.
Tânărul a rămas tăcut deoparte, cu obrazul scăldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de bătrân, a rupt o bucată din inima lui perfectă şi i-a întins-o cu mâini tremurânde. Bătrânul i-a primit bucata şi a pus-o în inima lui. A rupt apoi o bucată din inima brăzdată de cicatrice şi i-a întins-o tânărului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru că marginile erau cam colţuroase.
Tânărul şi-a privit inima care nu mai era perfectă, dar care acum era mai frumoasă ca niciodată, fiindcă în inima cândva perfectă pulsa de-acum dragoste din inima bătrânului. Cei doi s-au îmbrăţişat, şi-au zâmbit şi au pornit împreună la drum.
Cât de trist trebuie să fie să mergi pe cale vieţii cu o inimă întreagă în piept. O inimă întreagă, dar lipsită de frumuseţe…
Inima ta cum este? O poţi împărţi cu alţii?