Este o boală metabolică ce se caracterizează
printr-o hiperglicemie (concentraţie crescută de glucoză în sânge, peste
limitele normale) de durată, consecinţa unor defecte în producerea şi / sau
acţiunea insulinei. Termenul de „diabet” derivă din grecescul diabainein, care
înseamnă a traversa de-a curmezişul, cu referire la lichidele care traversează
în mare viteză (diureza accelerată) corpul celui suferind de această boală.
Nu de puţine ori asociem conceptul de „diabet”
cu cel al diabetului zaharat. Dar există 3 tipuri cunoscute de diabet : zaharat, care face obiectul capitolului
de faţă, insipid (ce apare datorită
deficitului hormonului antidiuretic din creier, traducându-se clinic prin lipsa
capacităţii organismului de a reţine apa ; pacienţii care au această boală
ajung să bea între 25-80 l de lichide pe zi, şi compensator vor urina tot între
25-80 l pe zi) şi renal (ca o
rezultantă a ineficienţei transportorului glucozei de la nivelul rinichiului,
aceasta se va elimina urinar şi la valori normale ale glicemiei).
În mod normal glucoza din sângele unei
persoane (glicemia), trebuie să se încadreze între 70-110 mg la 100 ml sânge,
dimineaţa pe nemâncate, după un post alimentar de 12-14 ore. Valori de 126 mg%
şi peste, întâlnite la cel puţin 2 determinări succesive şi-n aceleaşi
condiţii, certifică existenţa unui DZ.
La o persoană cu DZ, un control optim
glicemic, plasează glicemia la valori de 70-100 mg%, iar un control satisfăcător
la niveluri de 60-130 mg%. La orice persoană cu DZ dacă glicemia prezintă
valori de peste 130 mg%, pacientul este prost controlat, cel mai adesea fiind
responsabil de această stare de fapt medicul curant (dar adesea, prin unele
„mici îngăduinţe” alimentare şi pacientul). Riscurile de afectare ale organelor
ţintă (vezi la finele acestui capitol) este cu atât mai mare cu cât glicemia
este mai prost controlată şi cu cât variază mai mult !!!
Ştiaţi că în fiecare zi pe mapamond, din
cauza diabetului zaharat...
-
512 oameni mor
-
66 orbesc
-
77 intră-ntr-un program cronic de
dializă datorită insuficienţei renale cronice
-
153 persoane suferă amputaţii ale
membrelor (în special inferioare)
-
2200 de persoane sunt nou
diagnosticate cu DZ
În populaţia generală, DZ are o frecvenţă de
3-6%, cu o creştere spectaculoasă în ultimele decenii. În prezent asistăm la o
dublare a numărului de cazuri cam la fiecare 10 ani. Actualmente rerezintă a
6-a cauză de deces în populaţia generală a unei boli, dar se estimează că în
următorii 20-30 de ani, va avea toate şansele chiar să urce pe „podium”, fiind
devansată doar de bolile cardio-vasculare şi cancer.
Cauzele
DZ pot fi lesne reţinute aplicând formula mnemotehnică „MILLAA”, deci
cu 2 de „L” şi cu 2 de „A” :
1) Medicamentele. AINS (Antiinflamatoarele
nesteroidiene, sau „clasa Aspirinei”), AIS (Antiinflamatoarele steroidiene),
diureticele tiazidice (Nefrix), b-blocantele, tratamentul îndelungat cu hormoni tiroidieni sau boala
Basedow, medicaţia imuno-supresoare (care se prescrie în bolile auto-imune sau
după transplantele de organe), citostaticele (medicamentele anticanceroase),
diazoxidul, difenilhidantoina, anticoncepţionalele orale, halotanul (anestezic
general) etc. ;
2)
Infecţiile cu unele virusuri (urlian, rubeolic, hepatitice,
encefalomiocarditic, Coxakie, Epstein-Barr, citomegalic). În acest sens, un
banal „oreillon”, contactat la o vârstă adultă, în afara riscului de
sterilitate, poate fi generatorul unui DZ. ;
3)
Litiaza biliară (piatra la fiere) ;
4)
Un profil lipidic alterat, în special creşterea LDL-C şi scăderea HDL-C.
Consumul preponderent de alimente grase
şi al lipidelor saturate poate fi cauză de DZ. ;
5)
Alcoolul este recunoscut de mult timp că ar fi
unul dintre generatorii DZ, având un efect toxic direct pe ficat şi pe pancreas
;
6)
Alte cauze :
-
Stresul. S-a demonstrat pe loturi mari
populaţionale că o persoană care tocmai a contactat DZ, a avut în ultimii 1-3
ani cel puţin un factor stresor major, la care pancreasul i-a căzut victimă. În
cazul altora însă a fost suficient un stres puternic de moment (şi nu neapărat
o întreagă sesiune de examene), care a declanşat chiar din acel moment boala ;
-
consumul prelungit şi repetat de dulciuri
concentrate şi alimente sau sucuri cu îndulcitori sintetici
(zaharină, ciclamat, aspartam, acesulfam K etc.). Aceştia din urmă au capacitatea
de a crea dorinţa psihică de dulce şi de a sesiza fals creierului că în sânge
ar exista o cantitate prea mare de glucoză. Centrul de comandă cerebral va
răspunde prompt şi va trimite impulsuri pro-secretorii repetate pancreasului,
care în scurt timp s-ar putea să cedeze. Excesul glucidic inhibă absorbţia
intestinală a proteinelor, în special la copii ;
-
consumul prelungit de produse
alimentare care conţin nitraţi (mezeluri, carne etc.) constituie un factor
predispozant pentru DZ tip I ;
-
ulcerul gastro-duodenal
penetrant în pancreas (pancreasul este situat puţin
sub, înapoia şi-n stînga stomacului) ;
-
pancreatitele acute, indiferent de etiologie (cauză), cât şi rezecţiile chirurgicale de
pancreas
-
unele proteine din laptele de
vacă, dacă acesta este introdus devreme în alimentaţia
sugarilor
-
consumul de cafea (dar şi
băuturi ce conţin în titulatura lor sufixul „-cola”) şi cacao la
copii ;
-
obezitatea şi sedentarismul. Obezitatea abdominală este markerul clinic al insulino-rezistenţei
-
sarcina produce scăderea pragului renal al glucozei, dând glicozuria
(eliminarea de glucoză prin urină) de sarcină ;
-
AG saturaţi cu lanţ lung şi mediu produşi de ficat ca o consecinţă a unei
diete bogate în dulciuri concentrate, sau
/ şi cantităţile importante absorbite în urma unei diete cu produse de
origine animală sau / şi obezitatea, au capacitatea de a distruge celulele b-insulare (adică
tocmai pe cele care secretă insulina), având drept consecinţă avansarea spre DZ
Aşadar :
-
AG trans (din margarine, produsele lactate, uleiurile polinesaturate prăjite şi
/ sau refolosite şi / sau expuse la lumină şi / sau rafinate) acţionează direct
pe pancreas, distrugând celulele b-insulare, accentuând rezistenţa la insulină, crescând fracţiunile
colesterol total şi LDL şi scăzând fracţiunea „bună” HDL ;
-
un proces auto-imun care distruge celulele secretoare de insulină din pancreas ;
-
ereditatea. Sunt cunoscute familii în care boala are o agregare mai mare. Dacă un
părinte are DZ, şansa ca unul dintre descendenţii săi să contacteze la rându-i
boala, este crescută ; la fel stau lucrurile în cazul unui frate cu DZ,
celălalt frate va fi predispus la această boală mult mai mult decât populaţia
generală (acest lucru este şi mai evident pentru gemenii monozigoţi) ;
-
în DZ s-au constatat deficienţe
în ceea ce priveşte unele minerale ca Magneziu, Potasiu
şi vitamine din grupul B (1,3,6,12) şi se presupune că o eventuală
corectare ar avea efecte benefice în prevenţia şi tratamentul bolii.
Aproximativ 8-9 cazuri de diabet din 10 ar fi
prevenite, dacă am lua în considerare au regim alimentar sănătos, la care să
asociem un exerciţiu fizic adecvat şi regulat !!!
În ultimii ani s-a constatat o creştere
destul de îngrijorătoare a numărului de cazuri de DZ şi s-a ajuns chiar să se
susţină că la fiecare pacient cu DZ cunoscut, mai există încă cel puţin unul cu
DZ necunoscut sau nedepistat.
Care este mecanismul de producere al DZ ? În mod normal, pancreasul produce o
substanţă-hormon (insulina), care nu permite ca glucoza din
sânge (glicemia) să crească peste anumite valori într-un mod necontrolat. Acest
hormon determină stocarea glucozei în ficat şi muşchi (sub formă de glicogen),
în unele organe sub forma grăsimilor de depozit, facilitează pătrunderea
glucozei în celulele organelor care au o absolută nevoie de ea pentru a fi
folosită drept combustibil (glucoza este considerată de celulele corpului
nostru drept „benzină super”), şi se opune glicogenolizei (mobilizării de
glucoză din depozite) hepatice şi musculare şi lipolizei (mobilizării de
grăsimi din depozite). Toate celulele organismului ar dori să se alimenteze cu
glucoză, dar majoritatea dintre acestea pot recurge şi la alt combustibil
(acizi graşi, ceto-acizi, aminoacizi etc.). Celulele nervoase (neuronii) se
hrănesc exclusiv cu glucoză şi astfel orice deficit insulinic care ar limita intrarea acesteia în celula nervoasă pentru a
o alimenta, are consecinţe dintre cele mai nefaste legate de funcţionarea
sistemului nervos.
Pentru a-şi îndeplini funcţiile, insulina
trebuie să acţioneze pe nişte receptori specifici, care se găsesc în vasele de
sânge şi la nivelul anumitor celule. Dacă însă aceşti receptori se înfundă (de
exemplu printr-un proces aterosclerotic), insulina neputându-se cupla la
nivelul lor, nu-şi va îndeplini atribuţiile şi va rămâne în vasele de sânge
ineficientă.
Semnalul de ineficienţă va fi recepţionat
prompt de către pancreas, care va produce o cantitate suplimentară de insulină,
pentru a acţiona totuşi receptorii neblocaţi şi pentru a contrabalansa ineficienţa hormonului ; la fel
şi creierul, sesizând un nivel glicemic ridicat, comandă
„subalternului”-pancreas să producă insulină, „şeful” percepând glicemia mare
drept un semn că pancreasul nu şi-a făcut datoria : adică nu a produs destulă
insulină ! Dar producerea unei cantităţi
crescute de insulină are efecte catastrofale asupra vaselor de sânge, cu un
pronunţat efect aterogen şi de înfundare suplimentară a lor, a receptorilor
care sunt încă eficienţi, la care se adaugă şi efectul de înfundare al glucozei,
care nemaifiind îndepărtată din vase, va polimeriza şi se va depune pe acestea.
Pancreasul nu este capabil să furnizeze perioade lungi o supraproducţii de
insulină. La un anumit moment dat acest organ îşi va epuiza capacitatea
secretorie şi va ceda ; este remarcabilă în acest sens, capacitatea de rezervă
funcţională a întregului nostru organism : facem diabet în momentul în care peste 90% dintre celulele
responsabile de producerea insulinei sunt distruse ! Să nu uităm nici faptul că
în condiţii normale, pancreasul secretă o cantitate zilnică de enzime şi
hormoni echivalentă cu greutatea sa.
(Insulina este necesară şi pentru ca
secretina şi colecistokinina să poată stimula secreţia pancreatică exocrină !).
Rezistenţa
la insulină este accentuată şi accelerată şi de următorii factori : obezitatea
(în special, cea abdominală !), fumatul, cafeina, nesomnul cronic, teobromina, b-agoniştii
adrenergici, hormonul de creştere şi hormonii tiroidieni în exces, grăsimile
alimentare saturate (unt, margarine, nuca de cocos, dieta cu alimente
preponderent de origine animală), zaharoza, glucoza, fructoza, stres,
înfometare, deficitul de Magneziu, cortizol, AMPc.
Reciproc, o alimentaţie bogată în AG w 3 (ulei de in, dar
mai ales dieta vegetarian totală) şi un program constant şi riguros de
exerciţii fizice, atenuează mult rezistenţa la insulină !
Hiperinsulinismul,
pe de altă parte, are cel puţin următoarele efecte nefaste :
-
creşte activitatea simpatică
(descărcările de Adrenalină şi Noradrenalină în circulaţie + vasoconstricţie în
majoritatea teritoriilor vasculare) => factor semnificativ generator de HTA
;
-
retenţie renală de Na+ => retenţie secundară de apă =>
creşterea volumului plasmatic => alt factor generator de HTA ;
-
apare hipertrofia muşchiului neted
vascular => scade calibrul vascular pe un volum sangvin şi aşa mărit + tendinţă
la vasoconstricţie vasculară = HTA ;
-
creşte nivelul intracelular de Ca2+
;
-
factor de creştere endotelială
(spre înăuntrul vasului).
Vedem aşadar, că o „simplă” rezistenţă la
insulină determină o stare pro-hipertensivă şi pro-aterogenă de neimaginat !!!
Există
2 tipuri de DZ :
- tipul I, sau insulino-dependent, boală
care apare cel mai frecvent încă din primii ani de viaţă, sau la persoanele
tinere. La aceştia pancreasul este incapabil să producă insulina, sau produce
cantităţi extrem de mici şi insuficiente. Lipsa insulinei pancreatice va trebui
suplinită cu insulină care se va administra injectabil, zilnic, pentru toată
viaţa ;
- tipul II, sau
insulino-independent. Acest caz implică într-o primă fază producerea unei
cantităţi crescute de insulină de către pancreas, dar ineficientă chimic şi
clinic (este tocmai cazul descris mai sus). Pe măsura epuizării capacităţii
secretorii a pancreasului, acest tip de DZ, care la început era
insulino-independent, se va converti în
insulino-dependent şi va beneficia de tratamentul de substituţie cu insulină
injectabilă la fel ca şi DZ de tip I.
În rezumat : DZ tip I este fără insulină, pe când DZ tip II are prea multă insulină
(dar ineficientă) într-o primă fază, pentru ca într-o fază imediat următoare să
apară un deficit insulinic.
În DZ se întâlnesc următoarele aspecte :
a)
deficitul absolut sau relativ de
insulină, care reprezintă factorul obligatoriu, la care se pot adăuga :
b)
scăderea captării insulinei în
periferie de către celule (prin blocarea receptorilor sau / şi sedentarism) ;
c)
accentuarea absorbţiei glucidelor
(şi mai ales a mono- şi dizaharidelor), datorită unei alimentaţii bogate în
dulciuri concentrate, sau / şi a alimentelor “cu calorii goale” (biscuiţi,
prăjituri, pâine albă, cozonac, budinci, fursecuri), care nu conţin fibre
vegetale ;
d)
glicogenoliză hepatică (şi deci
hiperglicemie), sub acţiunea hormonilor de contrareglare ai insulinei :
glucagon, adrenalină, noradrenalină, cortizol, hormon de creştere, hormoni
tiroidieni.
Aşadar,
Diabetul zaharat tip I Diabetul zaharat tip II
-
debutul bolii
< 40 de ani (tânăr) > 40 de
ani (vârstnic
-
apariţia simptomelor brusc
lent, progresiv
- starea de nutriţie normo- sau
subponderal
supraponderal sau obez
-
complicaţie acută cetoacidoza
coma hiperosmolară
-
insulină plasmatică
mult redusă sau absentă cel mai
adesea >>
- glucagon plasmatic >, poate fi inhibat >,
rezistenţă uneori marcată
-
răspuns la terapia insulinică
exclusiv, chiar de la început inclusiv, în stadiile
tardive
-
-
răspuns la terapia sulfonil-ureică 0
+++
-
importanţa dietei în prevenţie/terapie
+/-
+++
Deşi sunt întâlnite
şi unele excepţii la paralela de mai sus (obezităţi mari la copii sau
adolescenţi să genereze precoce un DZ tip II, sau un DZ tip I tipic să apară după
vârsta de 60 de ani), în scop didactic formula de mai sus este sugestivă şi
merită să fie reţinută.
Simptomele
DZ.
Clasic, din punct de vedere clinic sunt
descrise 3 simptome cardinale ale DZ :
- poliuria (producerea şi
eliminarea unei cantităţi crescute de urină). După părerea altor specialişti,
în denumirea bolii s-ar regăsi termenul de „sifon” (comparaţie cu volumul mare
de urină eliminat), iar „zaharat” (în cele mai multe limbi este „mellitus”) =
miere, sau urină lipicioasă şi dulce aidoma mierii. La valori superioare
limitei de 160-180 mg%, glucoza depăşeşte pragul renal de reabsorbţie şi se
elimină urinar. Fiecare moleculă de glucoză are din punct de vedere chimic 6
grupări hidroxil (-OH), care vor antrena în momentul eliminării glucozei, o
cantitate sporită de apă (2,5-6 litri pe zi, rar peste). Această stare va
determina un deficit de apă în vasele sangvine, o creştere a concentraţiei
fluidului sangvin, fenomen ce va trebui rapid combătut, apărând la nivelul
creierului senzaţia de sete (în timp şi acest mecanism de conştientizare şi de
declanşare al senzaţiei de sete va fi afectat prin lezarea nervoasă produsă de
DZ, iar o concentrare prea mare a sângelui este responsabilă de comă sau de
formarea de cheaguri, glucoza fiind de-altfel şi o substanţă extrem de
lipicioasă). Apare aşadar :
- polidipsia (consum crescut de
lichide), în absenţa transpiraţiei consecutive unui efort fizic intens, sau a
deshidratării prin căldură. Deseori, ca medici, acest unic semn ne ridică semne
de întrebare, dacă ne aflăm sau nu în faţa unui pacient diabetic. Da, este
perfect normal şi justificat ca un om sănătos să consume până-n 2,5-3 l de lichide
pe zi, iar după un efort fizic intens, sau în anotimpul cald să crească
consumul de lichide şi mai mult ; dar un consum lichidian nejustificat este în
măsură să ne facă să ne gândim la un potenţial DZ ;
- polifagia. Celulele corpului
nostru sunt efectiv flămânde după glucoză (şi preponderent creierul, care
funcţionează exclusiv cu glucoză), deşi acest combustibil există chiar din
belşug în interiorul vaselor de sânge alături de o insulină ineficientă ; numai
că, în loc să ajungă la celule, care au o disperată nevoie de hrană, glucoza va
stagna în vase. În aceste condiţii este declanşată la nivelul creierului
senzaţia de foame, iar pacientul va ingera cantităţi crescute de hrană. În
ciuda acestei poli-(prea mult)fagii(a mânca), diabeticii ajung să aibă
probleme cu controlul greutăţii corporale.
Adesea, boala evoluează fără nici un
simptom, ani de zile, fiind descoperită cu totul întâmplător, cu prilejul unui
examen de laborator de rutină, sau în cazuri severe, primul simptom poate fi
coma.
Nu de puţine ori, există situaţii în care un
diabetic scade şi tot scade în greutate, fără un motiv aparent (nu practică
exerciţii fizice intense, nu este subnutrit şi nici nu face cure de slăbire
etc.). Este absolut necesară investigarea minuţioasă a pacientului, deoarece
sub masca scăderii în greutate se poate ascunde un cancer (adesea pancreatic),
o hipertiroidie etc. DZ prin el însuşi nu determină o scădere în greutate, dacă
glicemia este corect echilibrată şi menţinută la parametri normali !
Semne
clinice care ar trebui să ne facă să ne punem întrebări legate de un potenţial
DZ :
- o rană / plagă
care se vindecă greu, având tendinţa la supurare (generând puroi), fenomen care
se explică prin faptul că globulele albe ale sângelui („soldaţii organismului”)
în DZ luptă foarte greu sau deloc. Furuncule repetate, care se vindecă greu,
sau infecţii ale căilor respiratorii şi urinare care cedează dificil şi la doze
mari de antibiotice ;
- un prurit
(senzaţie de mâncărime) genital persistent şi rebel la tratament ;
- pierderea
sensibilităţii tactile, dureroase, termice şi vibratorii, la un pacient care nu
a suferit de traumatisme în antecedente ;
- astenie ;
- anxietate,
tendinţă la depresie ;
- impotenţa sexuală
la bărbaţi poate avea drept cauză DZ, care va înfunda vasele de sânge ale zonei
genitale şi pe cele care hrănesc nervii răspunzători de erecţie ;
- copiii născuţi cu
o greutate la naştere de peste 4 kg, ridică semne de întrebare în dreptul
mamei.
Laboratorul clinic poate evidenţia o
eliminare marcată de glucoză prin urină (glicozuria), de zeci sau mai rar de
sute de grame pe zi, o hiperglicemie de peste 125 mg% şi / sau prezenţa
corpilor cetonici în sânge şi urină. Un test lesne de efectuat este TTGO
(testul de toleranţă la glucoza administrată oral), care constă în
administrarea a 75 de grame de glucoză unui pacient dimineaţa pe nemâncate,
după un post de 10-14 ore. În funcţie de valorile obţinute în urma TTGO, vom
avea :
-
sănătos : glicemia sub 110 mg%
(6,1 mmoli/l) pe nemâncate şi sub 180 mg% (10 mmoli/l), la 2 ore de la
administrarea soluţiei glucozate (adică a celor 75 g de glucoză dizolvate în
300 ml de apă = TTGO) ;
-
scăderea toleranţei la glucoză, în
cazul în care glicemia dimineaţa pe nemâncate este sub 126 mg%, dar după 2 ore
de la administrarea celor 75 g glucoză, ea se situează între 140-199 mg%
-
DZ, când dimineaţa pe nemâncate
glicemia este peste 125 mg%, iar la 2 ore după TTGO, glicemia este de 200 mg%
sau peste, sau la 2 determinări succesive glicemia este peste 125 mg%,
dimineaţa pe nemâncate.
Un
test relativ simplu este reprezentat de către determinarea hemoglobinei A1
glicate (Hb A1G). Valoarea sa rezidă mai ales în faptul de a vedea
retrospectiv cât de bine a fost controlată glicemia în ultimele 3 luni
dinaintea efectuării testului. Vom avea următoarele valori pentru Hb A1G
:
-
< 6 mg%, subiect normal, fără
DZ, sau control optim al DZ ;
-
6-10 mg%, pacient cu DZ, având un
control glicemic bun ;
-
>10 mg%, pacient diabetic al
cărui nivel glicemic a fost prost controlat în ultimele 3 luni.
Merită reţinut că prin TTGO se
descoperă de 4-7 ori mai mulţi diabetici decât printr-o „simplă” determinare a
valorilor glicemiei „a jeun”.
Tot un test extrem de sensibil pentru
depistarea modificărilor biochimice este şi testul cu Cortizon.
Pentru punerea în evidenţă a unui DZ
gestaţional, trebuie să avem 2 situaţii din următoarele prezentate mai jos
(după administrarea a 50 grame glucoză) :
-
înainte de administrarea de
glucoză, glicemia după un post nocturn de 10-14 ore este mai mare sau egală cu
105 mg%
-
la o oră de la administrarea celor
50 g de glucoză, glicemia este de cel puţin 190 mg%
-
la 2 ore de la administrarea celor
50 g de glucoză, glicemia este de cel puţin 165 mg%
-
la 3 ore de la administrarea celor
50 g de glucoză, glicemia este de cel puţin 145 mg%
Evoluţia
spre diabet trece de regulă prin următoarele stadii :
-
prediabet, sau
DZ potenţial. În această fază toate testele biochimice sunt normale, dar se
iau în calcul unele date, care ne conduc
în timp spre o persoană susceptibilă de a face DZ : copiii cu ereditate de DZ,
femeile ce nasc copii peste 4 kg, sau care au copii cu mortalitate perinatală
ridicată, obezii, persoanele care prezintă hiperglicemii sau glicozurii
tranzitorii repetate, cei care au o producţie crescută de insulină, sau / şi
membrane bazale îngroşate ;
-
diabet latent clinic. Testele uzuale nu-l
evidenţiază, ci doar testul cu Cortizon ;
-
diabet chimic (asimptomatic), ce se
traduce doar prin modificarea curbei hiperglicemiei provocate prin TTGO ;
-
diabet clinic manifest, în care avem
hiperglicemie pe nemâncate, glicozurie, cu sau fără poliurie, polidipsie şi
polifagie.
Complicaţiile
DZ .
Orice diabetic este afectat mai mult sau mai
puţin de complicaţiile acestei boli. Ele sunt consecinţa depunerilor de glucoză
polimerizată pe vasele de sânge, cât şi a aterosclerozei, cu înfundarea
consecutivă a acestora. Procesul este lent, însă interesează întreg arborele
vascular arterial al corpului (de la degetul mic de la mâna dreaptă până la
vasele creierului, inimii, rinichiului, ochiului etc.).
1)
Retinopatia diabetică . Accentuarea
procesului aterosclerotic de la nivelul retinei (partea din spate a ochiului cu
care vedem), conduce implicit la o scădere a irigaţiei cu sânge la acest nivel,
la moarte celulară şi la scăderea vederii, mergând până la cecitate (orbire).
În timp apar dilataţii arteriale (anevrisme), microhemoragii, exudate,
degenerescenţă sau proliferări extinse patologice, cu afectarea serioasă a
vederii. Inflamaţiile tecilor globului ocular sunt destul de frecvente şi aş aminti
aici blefarita (inflamaţia pleoapei) şi conjunctivita diabetică ;
2)
Cataracta este o complicaţie frecventă a
DZ şi se pare că ea este o rezultantă a deficitului de vitamina C de la nivelul
cristalinului, stare obişnuită în DZ ;
3)
Microangiopatia diabetică . Micro-(=
foarte mici), angio-(= vase de sânge), patie(=boală). După cum se observă din
„traducerea” acestui termen medical, în DZ sunt afectate şi cele mai mici şi
subţiri vase de sânge : cele care hrănesc nervii, vasele mari de sânge, cele
din creier, rinichi, retină etc. ;
4)
Neuropatia diabetică . Nemaifiind irigaţi
corespunzător cu sânge, nervii vor avea de suferit, iar celulele nervoase fie
vor degenera, fie vor muri. DZ asociază microinfarcte şi infarcte lacunare la
nivelul creierului, care prin sumarea lor vor scoate din funcţie zone extinse
ale creierului, cu consecinţe nefaste dintre cele mai variate : pierderi de
memorie, ameţeli, scăderea capacităţii de concentrare psihică etc. Un diabetic se poate arde cu apă
fierbinte sau cu orice obiect încins, fără ca el să-şi dea seama, deoarece el
nu simte temperatura obiectelor, fiindu-i afectată sensibilitatea termică.
Neuropatia DZ are câteva caracteristici :
-
localizarea sa este predominant
distală (la extremităţi) afectând mai pregnant membrele inferioare ;
-
leziunile sunt simetrice de-o
parte şi de alta ;
-
interesează şi sistemul nervos
vegetativ (SNV) care coordonează funcţionalitatea de tip inconştient a
organelor interne ;
-
simptomele în fazele incipiente au
un caracter reversibil.
Această complicaţie este una dintre cele mai
de temut ale DZ, pentru că se instalează pe nesimţite şi poate afecta fiecare
segment al corpului. Se descriu astfel următoarele manifestări :
pareze,
paralizii, parestezii, diminuarea reflexelor osteo-tendinoase, anestezie în
sfera tactilă, dureroasă şi termică. În ceea ce priveşte afectarea SNV vom avea
următoarele manifestări :
-
digestive : scăderea tonusului musculaturii
tubului digestiv şi a motilităţii acestuia, uneori diarei nocturne ;
-
cutanate : tulburări de sudoraţie, ale irigării
tegumentare (trofice), piele solzoasă, uscată şi caldă ;
-
circulatorii : hipotensiune arterială
ortostatică (scăderea tensiunii în poziţie verticală prin deficitul de
acomodare al valorilor tensionale cu postura), sindromul de denervare cardiacă
(prin afectarea fibrelor nervoase care coordonează activitatea cardiacă şi
realizează adaptarea inimii la condiţiile de mediu ; inima va bate într-un ritm
invariabil şi constant de circa 90 de bătăi pe minut, fără a mai răspunde la
factorii excitatori sau inhibitori) ;
-
urogenitale : tulburări de dinamică sexuală,
impotenţă, reducerea tonusului vezicii urinare (cu retenţie de urină, mergând
până la globul vezical) ;
-
oculare : scăderea reflexului fotomotor ;
-
bronho-pulmonare : tulburări de motilitate
ciliară, cu reducerea posibilităţii ca plămânii să se auto-epureze eficient ;
creşte astfel riscul complicaţiilor infecţioase bronho-pulmonare ;
-
viscerale : scăderea sau abolirea durerii
viscerale (a organelor interne). Diabeticii au o susceptibilitate crescută de a
face infarct miocardic sau ulcer perforat fără nici o durere ;
-
osteo-articulare : deformări ale
articulaţiilor, mai ales la picioare ;
-
întotdeauna are loc şi o scădere a
coordonării neuro-musculare, care va determina, în special la copiii
diabetici, o creştere a frecvenţei apariţiei enurezisului (urinat nocturn în
pat).
Sorbitolul ce apare într-o cantitate
semnificativă în plasma diabeticului, datorită alterării metabolismului
glucidic, se comportă şi ca o toxină tisulară, fiind implicat nemijlocit în patogenia
neuropatiei, cataractei, nefropatiei şi a retinopatiei diabetice.
5)
Infecţiile . DZ este boala care efectiv
„anesteziază” într-o mare măsură şi
globulele albe, producând o reducere importantă a apărării corpului şi a
rezistenţei organismului la infecţii. Din acest motiv, frecvenţa infecţiilor
este mult mai crescută la un diabetic decât la populaţia generală. În acest
sens primează infecţiile urinare, datorită eliminării de glucoză prin urină
(glucoza fiind un mediu excelent de cultură pentru majoritatea microbilor), dar
şi faptului că tractul urinar se apără dificil şi la un nediabetic. Aş aminti
tot aici şi pneumoniile, care sunt mult mai severe, cât şi infecţia
tuberculoasă, care are o evoluţie imprevizibilă şi deseori nefastă la o
persoană diabetică. Din categoria infecţiilor fac parte şi cel fungice
(ciuperci), care se vindecă foarte greu şi după perioade lungi de tratament ;
acestea au o predilecţie pentru sfera genitală sau tegumentară. Dacă un microb
în condiţii normale ar produce o infecţie minimă, care-ar trece şi neobservată,
la un diabetic acelaşi microb este susceptibil de a genera o infecţie medie sau
severă. Corpul nu se apără, sau dac-o face, apărarea este slabă sau / şi
insuficientă / ineficientă ;
6)
Nefropatia diabetică . Rinichiul face
parte dintre organele cele mai afectate în DZ, cu un răsunet negativ asupra
întregului organism. Prin înfundarea şi distrugerea filtrului renal, epurarea
sângelui va fi defectuoasă, se vor acumula substanţe toxice care-ar trebui să
fie eliminate prin urină, sau / şi se vor pierde substanţe necesare corpului :
proteine, glucoză, vitamine, anumite metale etc. Distrugerea progresivă a
rinichiului este responsabilă şi de apariţia hipertensiunii arteriale, care
trebuie tratată prompt la un diabetic, şi menţinută în limite cât mai joase (de
cel mult 120-125 / 70-75 mmHg). Evoluţia afectării renale
poate conduce la insuficienţa renală cronică şi dializă, datorită distrugerii renale, a infecţiilor urinare
repetate şi recidivante (pielonefrită acută sau cronică, glomerulo-nefrită
acută sau cronică etc.). O pierdere continuă şi constantă, zilnică, de peste
50 mg de proteine este predictivă pentru un risc ulterior major de moarte de
cauză cardio-vasculară la un diabetic ;
7) Macroangiopatia diabetică afectează vasele mari de sânge, şi-n special
arterele. Vor fi agresate mai mult sau mai puţin toate arterele mari din
diverse teritorii :
-
cardiovascular ; cardiopatia ischemică (la
care predomină leziunile vasculare distale), degenerarea muşchiului cardiac
(miocardoză), infarctul miocardic acut fără durere şi dificil de recunoscut,
hipertensiunea arterială ;
-
periferic ; DZ este generator de obliterări
(înfundări) ale arterelor membrelor, cele mai expuse fiind cele ale
picioarelor. Deseori suntem martorii unei gangrene
diabetice care este rezultanta mai multor factori asociaţi printre care aş
menţiona în primul rând deplorabila
circulaţie a membrului respectiv şi scăderea apărării corpului ;
-
central : accidentul vascular cerebral
(ischemic sau hemoragic), infarctul şi ramolismentul cerebral post-trombotic ;
8)
Complicaţiile cutanate sunt reprezentate
de diferite procese degenerative ale pielii (care devine lucioasă, se descuamează mai uşor şi se umple
mai frecvent cu pete), abcese, furuncule, infecţii fungice rezistente la
tratament, eczeme, ulcere de gambă ;
9)
Modificările sangvine interesează seria
roşie (producând anemie), seria albă (reducând rezistenţa imună, prin scăderea
capacităţii de identificare şi neutralizare a microbilor), cât şi seria
plachetară (dând tulburări de coagulare şi de resorbţie a chegului) ;
10)
Hiperglicemia
prelungită inhibă
secreţia gastrică acidă, influenţând negativ digestia şi absorbţia nutrienţilor, mineralelor şi
vitaminelor ;
11)
Alterarea profilului lipidic este aproape
o constanţă a DZ. S-a pus şi se pune încă problema factorului primordial : DZ
determină alterări ale profilului lipidic, sau acestea din urmă sunt cele care
conduc mai devreme sau mai târziu la DZ ? Oricum, s-a constatat că normalizarea
profilului lipidic, are efecte remarcabil de bune referitoare la evoluţia
ulterioară a bolii, şi reciproc. Lipsa insulinei produce şi o mobilizare a
grăsimilor din depozite, cu risc aterogen evident. LDL-C glicozilat persistă
mai mult timp în plasma diabeticilor, cu efecte dezastruoase pentru arterele
acestor persoane, în vreme ce HDL-C glicozilat este îndepărtat rapid din
plasmă, dând astfel o protecţie minimă vaselor de sânge ;
12)
Cardiectazia (vezi capitolul HTA,
complicaţiile bolii) ;
13)
DZ
mai este răspunzător şi de scăderea semnificativă a producţiei de NO a endoteliului vascular (substanţă
vasodilatatoare şi anti-hipertensivă), cât şi de creşterea periculoasă a nivelului de endotelină (substanţă vaso-constrictoare şi
pro-HTA) ;
14)
Coma diabetică este uneori primul simptom
în urma căruia o persoană este diagnosticată ca fiind diabetică. Ea survine la
un diabetic ca o consecinţă a unui factor declanşator : pancreatită acută,
întreruperea nejustificată şi din proprie iniţiativă a medicaţiei
antidiabetice, insuficienţa cardiacă, infarctul miocardic, traumatisme, operaţii,
a diminuării consumului periferic de glucoză, sau a unui aport crescut (prin
greşeli alimentare), administrarea de Cortizon exogen, sau Cortizol endogen
(stres), emoţii, diareile, o infecţie oarecare, medicaţia diuretică greşit
dozată.
Clinic nu este o comă profundă (în 85% din cazuri), pot apărea tulburări
neurologice (tremurături, convulsii epileptiforme), frapează gradul mare de
deshidratare al pielii şi mucoaselor (care determină o înghiţire dificilă şi
dureroasă), iar globii oculari au un tonus redus. Mirosul respiraţiei este
acetonic, aceasta fiind deseori neregulată. Înaintea apariţiei comei, survin
câteodată cu zile sau săptămâni înainte unele semne şi simptome premonitorii :
o senzaţie de oboseală accentuată, dureri de cap, inapetenţă, scădere
ponderală, un grad de deshidratare a tegumentelor şi mucoaselor, anumite
tulburări de comportament. Laboratorul evidenţiază în această perioadă o
creştere a osmolarităţii pasmatice undeva pe la 325-350 mOsm / l, sau chiar mai
sus. Dacă pacientul diabetic sesizează apariţia unor astfel de simptome
premonitorii “din senin”, sau dacă ele încep să se accentueze, este bine ca în
cel mai scurt timp să fie apelat medicul curant.
Sunt autori care fac o distincţie mult mai fermă în ceea ce priveşte
coma diabetică hiperglicemică, identificând 2 tipuri mari şi reprezentative de
comă :
-
coma ceto-acidozică,
caracteristică (şi preponderent întâlnită în) DZ tip I. Presupune un grad
moderat de deshidratare, necesitând pentru a fi remisă atât perfuzii de
lichide, cât şi doze, uneori importante de insulină rapidă ;
-
coma hiperosmolară, caracteristică
DZ tip II. Presupune un grad foarte mare de deshidratare şi un nivel glicemic
excesiv de ridicat (depăşind nu de puţine ori 1000 mg%). Este remisă prin
perfuzii masive de lichide (mergând până spre 9-11 l), dar şi insulină rapidă ;
Merită o atenţie deosebită o situaţie din
fericire rară, mă refer aici la coma
hipoglicemică. Dacă coma diabetică este hiperglicemică (cu glucoză
în exces) şi are ca manifestări principale tegumente uscate, un pacient calm,
care intră lent în comă şi a cărui respiraţie miroase a acetonă, coma hipoglicemică
(cu glucoză prea puţină) prezintă tegumente umede, reci, lipicioase, un pacient
agitat, care intră rapid în comă şi care la fel de repede şi iese din comă, sau
se îndreaptă spre deces. Atrag serios
atenţia asupra faptului că un diabetic poate intra într-o comă hipoglicemică
!!! Circumstanţele sunt următoarele : creşterea dozei de insulină sau a
medicaţiei antidiabetice orale, un efort fizic intens, dacă se creşte perioada
de nealimentare după administrarea medicaţiei la mai mult de 15-20 de minute.
Coma hipoglicemică survine uneori şi la valori crescute ale glicemiei (160-180
sau peste), la un diabetic necontrolat şi care tolera valori mari ale
glicemiei. De regulă însă acest tip de comă survine la valori mici (sub 60-50
mg%) ale glicemiei.
Riscul major al comei hipoglicemice este cel
vital, sau al sechelelor paralitice, datorate lipsei de hrănire a celulelor
nervoase. De aceea, un eventual pacient, care are o astfel de comă, va trebui
ca la apariţia semnelor premonitorii fie să-şi dea seama de riscul iminent
care-l paşte şi să acţioneze în consecinţă, fie cel care depistează un diabetic
comatos să ştie să recunoască coma hipoglicemică şi s-o trateze rapid şi
eficient. Cel mai simplu şi la îndemână gest terapeutic, în caz de
incertitudine diagnostică pentru un medic, este să administreze soluţie
glucozată. Dacă pacientul îşi revine rapid (rar peste 30 de minute), înseamnă
că a fost vorba de o comă hipoglicemică, iar dacă starea comatosului nu a fost
influenţată în nici un fel clinic, este vorba de o comă hiperglicemică.
Administrarea de glucoză la un pacient diabetic în comă hiperglicemică nu-i va
înrăutăţi semnificativ starea generală a acestuia pentru următoarele câteva
ore, comparativ cu riscul de a nu recunoaşte şi trata prompt un caz de comă
hipoglicemică şi de a pierde pacientul.
Persoanelor diabetice le recomand cu căldură
să poarte în permanenţă la ele o sticluţă (100 ml) de soluţie de apă cu zahăr,
concentrată. Dacă după priza medicamentelor antidiabetice, are loc un eveniment
de orice fel, care-i întârzie diabeticului alimentarea (după medicaţie
diabeticul trebuie să mănânce în cel
mult 15-20 de minute), şi încep să apară simptomele hipoglicemiei (ameţeli,
dureri de cap, iritabilitate, senzaţie imperioasă de foame, tremurături,
transpiraţii…), el va deschide sticluţa cu soluţia zaharată şi o va bea imediat
şi-n întregime. Revenirea stării generale va avea loc în câteva minute. Nu
scăpaţi din vedere acest remediu simplu, care salvează la nevoie vieţi !
Riscurile
generale ale diabeticului
-
cardiopatia ischemică este de 2-4
ori mai frecventă, mergând până la o veritabilă denervare cardiacă ; aritmiile
(neregularităţii ale pulsaţiilor inimii) sunt mai dese ;
-
la femei dispare protecţia
naturală a vaselor dată de hormonii estrogeni ;
-
bolile cerebro-vasculare sunt de
2-3 ori mai frecvente la diabetici şi de-asemenea infarctele lacunare multiple
;
-
stenoza (înfundarea) arterelor
carotide (care irigă extremitatea cefalică) este de 6-10 ori mai răspândită ;
-
un diabetic are acelaşi
pronostic vital cu o persoană care nu are diabet, dar care a suferit un infarct
!!! ;
-
ateroscleroza apare precoce, este
mai extinsă şi are o evoluţie mai rapidă ;
-
speranţa de viaţă se reduce cu un
sfert ;
-
insuficienţa cardiacă are o
incidenţă de 5-8 ori mai mare ;
-
infarctul miocardic apare de 2-3
ori mai des, iar letalitatea sa este în aceeaşi măsură, comparativ cu populaţia
generală. Prognosticul la un diabetic este rezervat post-infarct ;
-
claudicaţia intermitentă (dureri
ale pulpelor la mers, ce-l determină pe pacient să se oprească la distanţe
mici) e şi ea de 3-8 ori mai frecventă ;
-
sporeşte riscul anestezic ;
-
capacitatea de efort este limitată
;
-
hiperglicemia cronică creşte
riscul trombotic de 8 ori ;
-
disfuncţiile erectile sunt dese,
cedează greu şi apar precoce la pacienţii diabetici ;
-
hipertensiunea arterială este
asociată cu DZ în 20% din cazuri, în timp ce DZ asociază hipertensiunea în
peste 50% din cazuri. Cu cât valorile tensionale vor fi mai reduse, cu atât şi
riscurile legate de această boală vor întârzia să apară !
REŢINEŢI
: Un diabetic care este şi fumător
sau / şi alcoolic este un sinucigaş sau un inconştient !!! În afara
importantei afectări vasculare date de DZ, fumatul accentuează drastic
reducerea perfuziei sangvine în toate teritoriile vasculare.
Ţinte
şi priorităţi în DZ
-
glicemia trebuie menţinută sub 126
mg%, dar ideal ar fi ca ea să fie sub 110 mg%, altfel riscul complicaţiilor DZ
creşte cu fiecare mg% de glucoză ;
-
tensiunea arterială va fi riguros
controlată şi menţinută la valori de cel mult 125 / 75 mmHg, iar în cazurile în
care distrucţia renală este semnificativă şi se ajunge la eliminarea de
proteine prin urină (proteinurie), tensiunea va trebui menţinută sub valorile
amintite. Cu cât valorile tensionale sunt menţinute mai jos (dar nu sub limita
toleranţei individuale !) la un diabetic, speranţa de viaţă a acestuia creşte
spectaculos ;
-
scăderea şi preferabil normalizarea profilului lipidic (dar
mai ales a fracţiunii colesterol total sub 190 mg% şi a fracţiunii
LDL-Colesterol sub 100 mg%), constituie un beneficiu terapeutic major ;
-
normalizarea greutăţii la cei
supraponderali şi obezi, reprezintă de-asemenea o măsură terapeutică extrem de
benefică, cu răsunet clinic şi biochimic important.
Tratamentul
DZ are ca obiectiv atât boala de bază (DZ), cât şi tratamentul
complicaţiilor acesteia care aşa cum am văzut sunt extrem de numeroase. Trecerea la un regim de viaţă sănătos,
reprezintă un factor de prevenţie deosebită a populaţiei în faţa DZ. Chiar
în cazul unui determinism genetic de risc major, un mod de viaţă corect şi
sănătos poate determina neapariţia bolii la persoanele predispuse, sau întârzie apariţia DZ cu câteva decenii.
În DZ
tip I, unde nu există o secreţie insulinică, tratamentul va fi obligatoriu
de substituţie, utilizându-se pentru aceasta o varietate largă de preparate
insulinice : rapide, cu acţiune medie sau lente.
Însă în DZ
de tip II, schimbarea modului de viaţă, duce de cele mai multe ori la
rezultate remarcabile, ajungându-se ca în 60-70% din cazuri să nu mai fie
necesar tratamentul medicamentos, iar la restul pacienţilor, dozele de
medicamente să diminuie considerabil. Aceeaşi precizare trebuie făcută şi-n
cazul DZ tip I, în care regimul de viaţă sănătos determină scăderea necesarului
de insulină injectabilă cu măcar o treime. Rezultatele
cele mai bune la schimbarea modului de viaţă sunt obţinute de către
persoanele la care DZ a fost depistat precoce, sau acţiunea sa asupra
organismului a fost redusă ca timp ; oricum, rezultate notabile prin schimbarea
modului de viaţă se observă la orice pacient diabetic, atât pentru cazurile de
DZ tip I, cât şi pentru cele tip II, dacă pacientul conştientizează severitatea
bolii şi cooperează nemijlocit cu un bun nutriţionist. Necooperarea pacientului
sau neintroducerea unui regim alimentar sănătos, va determina ca la aproximativ
5 ani diabeticul să asocieze încă un
medicament pentru controlul glicemiei, ajungându-se până la urmă la injecţiile
cu insulină. În cele ce urmează mă voi
ocupa de măsurile terapeutice nemedicamentoase ale DZ, care sunt esenţiale şi
ar trebui respectate de fiecare diabetic. Aceste
măsuri rezidă tocmai dintr-un echilibru dintre o alimentaţie sănătoasă şi
exerciţiul fizic, pacientului interzicându-i-se cu desăvârşire fumatul şi
alcoolul în orice cantitate şi de orice fel (bere, vin, ţuică, vişinată etc.).
ATENŢIE
!!! Un diabetic tip II, DACĂ va trece la dieta vegetarian
totală (vegan), excluzând astfel complet orice aliment de origine animală, va
putea rămâne în siguranţă şi fără nici un tratament (dacă nu asociază insulina
terapiei orale) în 1-3 luni şi DACĂ va trece la un program constant / continuu
de excerciţii fizice (optimul este între 60’-90’ / zi 5-6 zile / săptămână).
1)
Alimentaţia diabeticului are la bază
glucidele complexe care vor
constitui 55-80% din totalul raţiei alimentare. Sunt interzise următoarele alimente, care conţin un procent de
peste 20% glucide : zahăr (100% glucide), drajeurile (99%), caramelele cu lapte
(96%), amidonul (83%), mierea de albine (81%), curmalele uscate cu sâmburi
(74%), prunele uscate şi stafidele (71%), perele uscate (70%), piersicile
uscate (69%), caisele uscate fără sâmburi (68%), smochinele (58%), merele
uscate (55%), ciocolata (50%), halvaua de floarea soarelui (43%), usturoiul
(26%), măceşele (22%), prunele (21%), banane, struguri, hreanul, castanele
comestibile, îngheţata.
Pot fi consumate fără restricţii toate alimentele care conţin sub 10% glucide : coacăze, portocale,
pătrunjel rădăcini, piersici, praz, fragi de pădure, brânza de burduf (toate cu
10% glucide), sfeclă roşie, căpşuni, morcovi, mandarine (9%), măsline verzi,
ceapă uscată (8%), ardei gras roşu, măsline negre, urzici, brânza grasă de
vaci, varza de Bruxelles (7%), grape-fruit, lămâi, ţelina rădăcini (6%), varza
albă şi cea roşie, fasolea verde, laptele bătut de vacă, ridichi de iarnă,
laptele de bivoliţă şi cel smântânit, pepenii verzi şi cei galbeni (5%),
laptele de vacă normalizat, ridichile de iarnă, vinetele, laptele de oaie şi de
capră, iaurtul (4%), conopida, ridichile de lună, nuci, ceapa verde, roşiile,
dovleceii, castraveţii, salata verde, smântâna preambalată (3%), ardeiul gras
verde, ciupercile, spanacul şi untul (2%), chefir, sana, telemea de oaie şi de
vacă, caşcavalul, murele, brânza topită, ouăle (1%), iar carnea de orice fel nu
conţine glucide.
Alimente care pot fi consumate doar cântărite şi cu grijă (ce conţin între 11-19%
glucide) : cartofi, caise, cireşe, alune, pere, arahide, păstârnac, gutui,
mazărea verde boabe, zmeura şi vişinele. Restricţii
relative : fasole boabe, mazăre uscată, linte, bob, soia. Cantităţile de glucide ingerate la o
masă, vor fi în strictă corelaţie cu efortul fizic care s-a depus şi urmează să
se depună, şi cu orarul medicaţiei antidiabetice.
Proteinele vor trebui să asigure cel mult 15-20% din dietă, la un nivel de 0,8-1
gram pe fiecare kilogram greutate corporală. Această cantitate va fi redusă la
cei care pierd proteine prin urină (proteinurie). Sunt de preferat proteinele
din surse vegetale, care în afara conţinutului proteic ridicat al unor
reprezentanţi, sunt foarte sărace în grăsimi saturate şi nu conţin colesterol.
Exemple : spirulina ( alga şi nu pastilele,71%), soia (39%), arahidele şi
lintea (25%), fasolea boabe (23%), mazărea boabe şi nucile (21%), măslinele
negre (20%), migdalele (18,1%), fulgii de ovăz (14%), măslinele verzi (12,5%).
Lipidele (grăsimile) vor avea o pondere cu cât mai redusă, cu atât mai bine din
totalul dietei. Dacă 30% era considerată o limită inferioară rezonabilă, studii
recente arată că un 10-15% ar fi excelent ! Grăsimile saturate (majoritare ca proporţie în toate alimentele
de origine animală şi-n nuca de cocos) vor avea o pondere de mai puţin de 10%
din totalul grăsimilor ingerate zilnic, iar aportul de colesterol cu cât va fi
mai redus, cu atât va fi mai bine, dar măcar sub 200 mg / zi. Dieta va fi
formată din grăsimi polinesaturate (plante oleaginoase) şi preponderent
mononesaturate (uleiul de măsline). Uleiul de in are un efect
puternic de reducere a rezistenţei la insulină. Dacă în urma acestui regim
alimentar totuşi nu se realizează normalizarea profilului lipidic, se va scădea
şi mai mult procentul lipidelor din dietă şi doar în cazul unui răspuns
nefavorabil se va lua în discuţie administrarea medicaţiei statinice sau / şi
fibratice. Se vor exclude prăjelile de orice fel ! Merită reţinut şi
faptul că fructele şi legumele practic nu conţin lipide (sunt totuşi şi
unele mici excepţii : „clasa” nucilor, nuca de cocos etc.)
Fibrele
vegetale (vezi capitolul „Alimentaţia ideală”) vor fi consumate zilnic
într-o cantitate de 25 grame pentru fiecare 1000 kcal (totuşi nu se va trece de
50 g / zi), având o importanţă excepţională în DZ. Ele determină ca absorbţia
glucidelor să se facă lent şi persistent, fără ca pancreasul să fie supus la
„şocuri” insulinice repetate, care-ar fi generate în cazul unei absorbţii
rapide şi violente a glucidelor din alimentele lipsite de fibre, supranumite pe
drept cuvânt „calorii goale” (biscuiţi, pâine albă, bomboane, fursecuri,
prăjituri etc.). Fibrele vegetale reduc sau chiar anulează (re-)absorbţia
colesterolului alimentar şi hepatic şi de-asemenea prin fermentarea lor
generează acid propionic care diminuă într-o măsură importantă sinteza
colesterolului hepatic. Surse de fibre vegetale pentru un diabetic : tărâţele
de cereale, fulgii de cereale, pâinea integrală şi cea graham (acestea din urmă
se vor consuma în cantităţi bine determinate şi vor şi cântărite, deoarece
conţin aproape 50% glucide complexe). Nu pot fi considerate surse de fibre
bananele, care deşi conţin fibre vegetale excelente, conţin un procent cam
ridicat de glucide. Totuşi unii autori nu le contraindică total, ci permit
consumul acestora în cantităţi reduse dar nu zilnic. Merele (15% glucide) şi
gutuile (14%) au şi ele fibre de cea mai bună calitate, dar şi aceste fructe
vor trebui cântărite.
În ultimii ani începe să se pună tot mai
mult accentul pe un parametru alimentar numit indicele glicemic al alimentelor. Acesta reprezintă o valoare
echivalentă numită „răspuns glicemic” cu cea produsă de 50 g de glucoză.
Alimentele care au un indice glicemic mare, sau foarte mare fie se vor exclude
din alimentaţie, fie li se va scădea indicele glicemic, combinând între ele
diverse tipuri de alimente. Factorii care coboară indicele glicemic sunt
reprezentaţi de : adaosul de proteine sau de lipide (în special mono-nesaturate
: ulei de măsline), existenţa fibrelor alimentare în cantitate optimă (30-40 g
/ zi), o cantitate mai mică de apă în alimente. Trebuie reţinut că piureurile
de orice fel (legume, fructe, cartofi) au un indice glicemic superior
comparativ cu consumul unui fruct în coajă, sau cu cartofii copţi în coajă.
Dacă vom alege alimente sau combinaţii alimentare cu un indice glicemic (mai)
mic, se va reduce sinteza hepatică de lipide, iar acest fapt va avea un rol
adjuvant important în terapia dislipidemiilor care însoţesc şi complică adesea
un DZ. Consumând alimente care au un indice glicemic mare, dar alături de
acestea folosind şi alimente bogate în proteine (leguminoase, nuci etc.),
indicele glicemic al celor dintâi va scădea mult. Se consideră ridicat un indice glicemic de peste 70, moderat unul cuprins între 40 – 70 şi scăzut cel situat sub
40. Exemple de valori ale indicelui glicemic pentru unele alimente :
- glucoză
138 - găluşte de cartofi 52
- bagheta
136 - iaurt
52
- cartofi
prăjiţi
135 - îngheţată 52
- orez
instant
128 - kiwi
50
- cartofi
uscaţi
116 - căpşuni
50
- miere
104 - cartofi fierţi în coajă 50
- mango
50
- cartofi
piure
100 - morcov fiert 49
- băuturi
răcoritoare carbogazoase 97 - suc
de grape-fruit
47
- ciocolata
97 - pere 47
- zahăr
92 - lapte degresat 46
- cartofi fierţi
fără coajă 87 -
pâinea de secară 44
- gem de
căpşuni
87 - fasole colorată 40
- orez
decorticat
83 - piersica
40
- banane
77 - suc de roşii 40
- chipsuri
75 - paste făinoase integrale 40
- croissant
75 - morcov crud 35
- suc de
portocale
74 - portocala 35
- dovleac
73 - cireşe
32
- fulgi de
porumb
72 - linte maron 30
- pepene
roşu
71 - fasole albă 30
- făina
albă
70 - fructoză 30
- porumb
fiert
70 - bob uscat 27
- pâine
albă
70 - crenwursti 27
- băuturi tip
„-cola” 70 -
alune
22
- paste făinoase
din făină albă 66 - grape-fruit 22
- stafide
65 -
mazăre 22
- fanta
65 - linte verde 22
- pâine
integrală
64 -
nuci
21
- portocale
63 - soia fiartă
20
- struguri 62 - broccoli 10
- hamburgeri în chiflă 60 - usturoi 10
- pâine de
secară 58 - salata 10 - caisa 56 - varza 10
- biscuiţi cu
unt 55 - ciuperci 10
- mere
53 - ardei
10
-
roşia
10
Sarea
va fi consumată cu moderaţie, având în vedere riscul hipertensiunii arteriale.
În cazul depistării hipertensiunii arteriale, solniţa nu va mai avea ce căuta
la masă.
Cafeaua
se va exclude datorită conţinutului ei de kaweol şi kawedilol, 2 alcooli care
cresc colesterolul total sangvin, aspect cu totul nedorit în DZ, dar şi pentru
importantul efect diuretic pe care-l produce. S-a dovedit prin unele studii că
acest drog are un efect lent, uşor şi sigur de distrugere a pancreasului, mai
pregnant la copii, dar deloc de neglijat şi la populaţia adultă. Prin „cafeină”
înţelegem şi toate băuturile carbo-gazoase care se termină cu sufixul „-cola”.
Cacaoa
conţine cel mai puternic diuretic cunoscut (teobromina), care poate produce la
un diabetic prin creşterea diurezei şi o creştere periculoasă a glicemiei şi o
destabilizare a echilibrului glicemic şi aşa precar. Va fi exclusă şi ea.
Numărul
de mese pe zi variază în recomandările celor mai mulţi nutriţionişti. Cu
toate acestea se preferă mai mult de 3 mese pe zi (3 principale şi 2 gustări),
datorită faptului că mesele mai mici şi repetate au un efect excitant mai blând
asupra pancreasului, ce nu va fi supus şocurilor insulinice prea intense, iar
dieta va conţine şi fibre vegetale.
Plantele care conţin estrogeni (soia, pătrunjel) determină beneficii notabile în DZ, la
fel şi sursele de Germaniu organic, Vanadiu, Crom şi Coenzima Q10 (vezi cap. 2)
Extractele de gingko biloba (arborele vieţii sau ginseng) şi consumul de pătrunjel prezintă efecte antioxidante
şi antiischemice cerebrale evidente, aspecte care trebuie avute în vedere în
prescrierea regimului alimentar la un diabetic.
Ceapa
pentru cei care o tolerează gastric este foarte indicată deoarece are un efect
hipoglicemiant.
Scorţişoara
în cantităţi moderate (dar care să nu devină iritante gastric !) amplifică
efectele insulinei şi scade nevoia de hormon în periferie, lucru demn de a fi
lat în seamă în DZ ; acelaşi efect pare să-l aibă şi curry. Se pare că
scorţişoara are şi un efect hipocolesterolemiant notabil, şi asta la doze
infime (cât putem cuprinde între 2 degete).
Roşiile
şi cojile de măr, conţin principii
active care scad glicemia.
Decoctul de salvie creşte receptivitatea organismului la insulină de până la 3
ori !!!
Studii recente în domeniul prevenţiei şi al
terapiei antidiabetice au relavat faptul că o cantitate suficientă de anti-oxidanţi
în sânge este capabilă să prevină, dar şi să amelioreze semnificativ
constantele biologice ale unui pacient diabetic.
!!! Spirulina pare să aducă veşti excelente şi (puţin spus) încurajatoare
pentru toţi bolnavii de DZ. Ea conţine principii active care determină
scăderea glicemiei, adesea până la normalizare. Sunt autori şi date de ultimă
oră care susţin că această algă ar conţine efectiv insulină, dar care prezintă
o rezistenţă deosebită la sucurile digestive (deci s-ar absorbi ca atare,
nedegradată şi ar acţiona în consecinţă). S-a demonstrat că la orice diabetic,
consumul a cel puţin 5-6 grame / zi, determină scăderi importante ale valorilor
glicemice, adesea cu risc hipoglicemic, chiar şi la persoanele cu diabet
tip I, insulino-dependente, sau la cei cu diabet tip II, insulino-necesitant.
Însă din acest punct de vedere se ridică unele întrebări :
-
dacă ar conţine insulină, ar
reduce valorile glicemice şi la nediabetici, ceea ce nu se întâmplă ;
-
determină totuşi reduceri
importante ale valorilor glicemice la diabetici ;
-
funcţionează ca un factor de
creştere musculară la sportivii de performanţă.
Oricare-ar fi adevărul, este clar că la 5
grame / zi, după mai puţin de 1 lună, valorile glicemiei la o persoană
diabetică prezintă o scădere importantă. Recomand consumul unor cantităţi medii
(5-6 grame / zi, sau chiar şi peste, fracţionate în 3-4 prize) de Spirulină şi
datorită faptului că are un nivel proteic foarte ridicat (60-71%), ceea ce
conduce automat şi la o încetinire a absorbţiei glucidice. Suplimentar, se pare
că Spirulina ar fi singura plantă care stochează ca material de depozit
glucidic, glicogenul şi nu amidonul, aspect deosebit de important, legat în
primul rând de bio-disponibilitatea sa superioară.
Dacă alegeţi să consumaţi spirulină în
cantităţi superioare valorii de 5-6 grame / zi este excelent (bani să aveţi !).
Nu e toxică nici la 50 g / zi luată continuu luni de zile ! Dar aveţi
mare grijă la doza de medicament anti-diabetic, care va trebui scăzută (uneori
drastic !) prin tatonare, dar numai sub strictă supraveghere medicală. Dacă
glicemia s-a normalizat la un diabetic tip II, este bine să se continue cu
aceeaşi cantitate de spirulină luni de zile sau chiar ani.
Sunt studii în care după utilizarea a 10
grame / zi (în 3 prize) de Spirulină pe o perioadă de 2-3 luni, valorile
glicemiei s-au normalizat, indiferent de tipul de diabet şi de valorile
anterioare ale glicemiei. Dacă sunteţi diabetic(ă) şi încercaţi o doză de 10
grame / zi sau peste, vă recomand să vă determinaţi glicemia zi de zi şi doar
în colaborare cu medicul diabetolog (şi nu din proprie iniţiativă !), să vă
scădeţi ulterior necesarul de insulină sau de medicamente antidiabetice, până când
nu va mai fi nevoie de acestea.
Tot spirulina mai posedă o
proprietate esenţială şi de dorit pentru majoritatea pacienţilor cu DZ tip II :
la 3 g şi peste / o priză, scade (cu atât mai mult, cu cât doza e mai
mare) şi pofta de mâncare, (dând o saţietate persistentă pentru multe
ore), având drept consecinţă scăderea în greutate ; ...şi cum 80% dintre
diabeticii tip II sunt supraponderali şi obezi, acest beneficiu se sumează
celui hipoglicemiant.
Extractul de castravete asiatic amar
(Momordica charantia) conţine aşa numita „insulină verde”, având
un important efect hipoglicemiant, hipocolesterolemiant, dar şi de regenerare
articulară (prin stigma- şi sito-sterolul pe care le conţine). Există în
magazinele cu produse naturiste, la preţuri mai mult decât accesibile, sub
formă de capsule.
S-a descoperit insulină şi în rădăcina de
cicoare sălbatică, cicoare şi nap porcesc, dar studiile în această privinţă
sunt abia la început.
Zincul
adus în alimentaţie prin aportul de nuci (cel mai bogat fruct în zinc şi
cupru), determină stimularea secreţiei de insulină pancreatică (fiind şi un
constituent al acesteia), participând şi la creşterea solubilităţii şi a
biodisponibilităţii acestui hormon.
Vitamina
B6, ameliorează profilul lipidic alterat şi readuce toleranţa la
glucoză la un nivel apropiat celui normal. O bună parte dintre diabetici
constată diminuarea necesarului de insulină dacă folosesc surse alimentare care
conţin această vitamină (cereale integrale, germeni de grâu şi porumb, soia,
varză, mazăre, spanac, salată, fasole etc.
Carenţele de crom determină o intoleranţă şi micşorarea sensibilităţii la
glucoză. Cerealele integrale sunt şi de această dată surse generoase şi de
crom. Vezi date suplimentare despre acest metal la capitolul rezervat vitaminelor
şi mineralelor !
Din câte aţi remarcat, dieta are un rol
extrem de important în procesul de desfundare a vaselor diabeticului, dar şi în
prevenirea înfundării suplimentare a acestora. Prin dietă se poate încetini
mult evoluţia diabetului sau chiar stopa (mai rar).
Sursele
vitaminice D dau o protecţie, în special la copii împotriva diabetului
zaharat tip I (vezi capitolul 2)
Recomand fiecărui diabetic să încerce
următorul cuplaj, cu efecte excepţionale privind reducerea glicemiei şi
normalizarea profilului lipidic (rezultate rapide,
efecte benefice aproape incredibile) :
Spirulină (5-6 grame / zi) +
Ulei
de in (1 lingură / zi ; ar fi şi mai bune 2-3 linguri / zi, dar numărul de
calorii limitează folosirea uleiului de in şi-n special la un diabetic
supraponderal sau obez !) + Coenzima Q10 (60-90 mg / zi) +
Extractul de Momordica Charantia (2 – 6 cp / zi, în funcţie de valorile
glicemice) + Bio-Seleniu-Zinc (2 cp / zi), în prezenţa unei diete vegan !
2)
Exerciţiul fizic pentru un diabetic reprezintă o verigă extrem de importantă în
tratamentul acestei boli. El trebuie instituit cât mai curând în „terapia”
nemedicamentoasă a pacientului şi se va efectua zi de zi fără pauză. Se pare că
mersul pe jos are cel mai
puternic impact şi aderenţă în rândurile celor cu DZ. În acest sens, el va fi
gradat şi crescut progresiv, dar în aceeaşi măsură se va ajusta şi raţia
alimentară şi medicaţia. Efectele exerciţiului fizic în DZ sunt multiple :
-
scade glicemia în timpul
efectuării sale, dar şi pe termen lung ;
-
creşte extracţia de glucoză a
celulelor şi ţesuturilor ;
-
scade rezistenţa la insulină ;
-
este un factor important pentru
normalizarea greutăţii corporale la supraponderali şi obezi. Beneficiul în
privinţa evoluţiei bolii şi al complicaţiilor DZ, dat de reducerea ponderală a pacienţilor din
această categorie este extraordinar ;
-
reduce obezitatea abdominală şi
ţesutul adipos ;
-
produce o stare de confort psihic,
prin stimularea eliberării moleculelor plăcerii din creier ;
-
scade tensiunea arterială şi o
menţine la valori cât mai apropiate de normal ;
-
ameliorează profilul lipidic ;
-
reduce coagulabilitatea sângelui
(la diabetici ea este crescută) ;
-
diminuă concentraţia sangvină a
insulinei ineficiente.
Se vor evita sporturile care presupun
traumatisme (arte marţiale, jocurile cu mingea, caiacul), preferându-se mersul
pe jos, atletismul, genoflexiunile, flotările. Încălţămintea unui diabetic va
trebui aleasă cu grijă, ea fiind cât mai comodă şi călduroasă în anotimpul
rece, fiind necesar ca ea să nu producă leziuni de nici un fel (la diabetici
rănile se vindecă greu şi oricând există riscul suprainfecţiilor microbiene). Reţineţi : cu cât reprizele de exerciţii
fizice sunt mai mari şi mai numeroase la un diabetic (dar nu numai), cu atât
mai bine ; beneficiile nu vor întârzia să apară la scurt timp după începerea
lor. Nu efectuaţi însă numai exerciţii fizice ineficiente cum ar fi ştersul prafului, măturat, gătit etc.
Exerciţiul fizic este contraindicat (a se
înţelege prin aceasta că întâi diabetul trebuie stabilizat şi controlat
eficient, pentru ca apoi să se treacă la un program eficient de mişcare !)
pacienţilor cu glicemia peste 250 mg% şi cetonurie (eliminare urinară de corpi
cetonici), cât şi persoanelor diabetice care au o glicemie (sub tratament) mai
mică de 100 mg%, imediat înaintea efectuării mişcării. Acestora din urmă li se
recomandă întâi o priză alimentară formată din glucide cu absorbţie lentă, cât
şi rapidă, apoi exerciţiul fizic va putea fi efectuat fără probleme ;
3)
Se vor evita sau cel puţin se vor diminua
factorii despre care se ştie cu siguranţă că sunt generatori ai DZ ;
4) Tratamentul complicaţiilor
DZ. Presupune în primul rând
o individualizare a acestora. Plăgile
vor fi atent îngrijite şi pansate, HTA
va fi normalizată şi la nevoie se vor folosi medicamente, profilul lipidic va fi normalizat şi el, neuropatia beneficiază de medicaţia vasodilatatoare şi de vitamine
din grupul B, infecţiile vor
necesita antibiotice mai puternice şi cu un spectru cât mai larg etc.
S-a demonstrat pe loturi mari de pacienţi
cu DZ că un bun control al glicemiei, al profilului lipidic şi al tensiunii
arteriale, conduce implicit la o diminuare semnificativă a riscului bolilor
cardio-vasculare. Dacă riscul cardio-vascular este ridicat printr-un colesterol
total şi trigliceride crescute, un HDL-C scăzut şi de o obezitate abdominală,
cât şi de o glicemie prea mare sau / şi necontrolată, riscul de amputaţii este de-asemenea major. Acest risc creşte dacă
diabetul este mai vechi. Coma diabetică
hiperglicemică nu se tratează cu alimente sau exerciţiu fizic (eventual aşa
o putem preveni) şi nici cu medicamentele antidiabetice orale, ci cu insulină
cu acţiune rapidă ;
5)
Merită luate în consideraţie şi o
serie de medicamente care pot produce scăderea glicemiei (hipoglicemiante), sau
creşterea glicemiei (hiperglicemiante), dacă sunt luate concomitent sau nu cu
terapia antidiabetică. În cazul primei asocieri se vor reduce dozele de
medicamente antidiabetice, iar în cel de-al II-lea caz, se vor creşte dozele.
-
hipoglicemiante : AINS (Antiinflamatoarele
nesteroidiene, sau clasa Aspirinei), Biseptolul, antiulceroasele blocante ale
receptorilor H2 (cime-, famo-, rani-, roxa-, niza-tidina), beta-blocantele (toate
medicamentele care se termină în “-olol”, cu excepţia Carvedilolului),
fibraţii, allopurinolul etc.
-
hiperglicemiante : hormonii
corticosteroizi şi estrogeni, diureticele tiazidice (Nefrix) şi de ansă
(Furosemid), barbituricele, rifampicina etc. Deşi conţin fito-estrogeni în
cantităţi foarte mari, aportul de Spirulină şi de Soia nu va fi scăzut, ci din
contră !?! Bizar, nu ? „Mama” natură îi pune serios în dificultate pe
cercetători şi pe fiziopatologi !
Dacă aruncăm o privire retrospectivă la
începutul acestui capitol, vom vedea cum acţionează un mod de viaţă sănătos pe
cele 4 mecanisme generatoare ale DZ, care apar fie separat, fie se sumează în
cadrul acestei boli :
-
scăderea producţiei de insulină este slab sau
deloc influenţată de modul de viaţă, ci doar medicamentos. Se realizează fie
prin stimularea producţiei de insulină a pancreasului restant (dată de
medicaţia cu sulfonilureice : glibenclamid, gliclazid, glipizid, sau prin
repaglinidă), fie prin administrarea efectivă de insulină, când pancreasul este
aproape complet distrus. Ţineţi cont totuşi de ultimele date referitoare la
efectele Spirulinei, despre care am vorbit mai sus !!! Sunt convins că
viitorul apropiat ne va rezerva surprize extrem de plăcute referitoare la
această algă şi la impactul său major în ceea ce priveşte orice formă / tip de
DZ ! ;
-
creşterea sensibilităţii la insulină se
realizează prin exerciţiu fizic şi prin curăţarea vaselor şi a receptorilor
insulinici înfundaţi printr-o alimentaţie corectă şi prin acelaşi exerciţiu
fizic ;
-
scăderea glicemiei are loc şi nemedicamentos
printr-un exerciţiu fizic susţinut şi prin fibrele vegetale scurte şi solubile
;
-
fibrele vegetale scad şi întârzie absorbţia glucidelor, determinând ca acest proces să se desfăşoare lent şi persistent. O
absorbţie optimă a glucidelor se realizează şi dacă vor fi folosite cu
precădere polizaharide în loc de mono- şi dizaharide ;
-
creşterea captării glucozei în periferie este
realizată tot graţie exerciţiilor fizice.
-
o eventuală diminuare a glicogenolizei hepatice şi musculare,
sau / şi a lipolizei din ţesutul
adipos, sau / şi a gluconeogenezei hepatice, procese care se evidenţiază în
lipsa insulinei pancreatice, nu vor fi influenţate de către schimbarea modului
de viaţă, ci doar prin terapia cu medicamentoasă orală cu derivaţi de
biguanidină (meguan) sau tiazolindione (troglitazona).
Reţineţi că teoretic...
-
o glicemie sub 200 mg% poate fi
normalizată DOAR printr-o alimentaţie corectă + exerciţii fizice eficiente
-
glicemia cuprinsă între 200-300
mg% necesită alături de alimentaţie şi activitate fizică medicaţie
anti-diabetică orală sub formă de pastile
-
glicemia superioară valorii de 300
mg%, impune administrarea insulinei continuu, până la sfârşitul vieţii.
Veşti bune la final :
studiile recente („Studiul China”) arată fără putinţă de tăgadă, că o dietă
vegetarian totală continuă, până la sfârşitul vieţii + activitate fizică optimă
şi eficientă + normalizarea greutăţii conduce cel puţin 90-95% dintre
diabeticii de tip II să renunţe la medicaţie INDIFERENT DE NIVELUL VALORILOR
GLICEMICE şi INDIFERENT DE CÂTE PASTILE UTILIZEAZĂ ZILNIC, în vreme ce pentru
diabetul de tip I, se va putea reduce doza de insulină cu cel puţin 20-40% !!!
Consumând alimente de
origine vegetală (exclusiv) se va putea normaliza şi mai uşor greutatea unei
persoane supraponderale sau obeze !!!
